Înființată în anul 2008, într-un moment în care învățământul particular preuniversitar abia prindea contur în Municipiul Pitești, grădinița noastră a pășit în primul an cu un număr foarte mare de copii repartizați atât la cele două grupe de preșcolari, cât și la grupa de after school. Calmi sau neliniștiți, timizi sau îndrăzneți, înalți sau scunzi, rotofei sau firavi, toți au pășit într-o altă etapă a copilăriei lor. Ascunși după fusta mamei, trăgând-o pe aceasta cu disperare de mână pentru a fi siguri că nu vor fi abandonați sau pășind singuri cu multă siguranță, ei au intrat în sala de grupă întrebându-se cum va arăta oare educatoarea, ce este grădinița, de ce ei trebuie să stea toată ziua acolo, când acasă era foarte bine!
Ne-am străduit în fiecare an să câștigăm încrederea copiilor și pe cea a părinților deopotrivă și mai presus de toate să clădim un loc în care: