Ședințele de logopedie sunt ținute de către o doamnă profesoară, cu experiență, de la Centrul Logopedic Pitești.
Dislalia, adică omiterea, înlocuirea, deformarea sau inversarea unuia sau mai multor sunete este foarte des întâlnită în perioada preșcolară. În această perioadă gândirea copilului este predominant concretă.
Tulburările de limbaj necorectate la timp au tendința să se consolideze și să se agraveze.
Tulburările intelectuale se asociază cu cele de limbaj, iar tulburările de recepție sau de emisie duc la alterarea laturii intelectuale a limbajului cu răsunet asupra afectivității și comportamentului copilului.
Ședințele de logopedie, prin diverse exerciții și jocuri poate ajuta copilul tău să pronunțe mai corect și să aibă un limbaj adecvat vârstei.
Logopedia, ca știință, s-a constituit atât din rațiuni practice, cât și teoretice, extinzându-și sfera de acțiune de la cercetarea limbajului și comunicării, în relația cu evoluția personalității, la formularea unor legi și metode de cercetare a limbajului tulburat, la prevenirea dificultăților verbale și la stimularea comportamentelor verbale.
Legile logopediei:
1. Orice abatatere, în formă și conținut, de la vorbirea standard, marcată prin disfuncționalitatea expresiei și receptivitatea limbajului, constituie o tulburare a acestuia.
2. Orice tulburare de limaj are tendința de a se agrava și consolida în timp, ca deprindere negativă;
3. Tulburările de limaj nu presupun un deficit de intelect sau senzorial, dar atunci când apar pe un asemenea fond, ele sunt mai grave, mai variate și mai extinse;
4. Tulburările de limaj au o frecvență mai mare în copilărie și în perioadele de constituire a limbajului, ca urmare a fragilității aparatului fonoarticular și a sistemelor cerebrale implicate în vorbire;
5. Toate tulburările de limbaj au un caracter tranzitoriu și sunt corectabile, educabile prin metode specifice logopedice și printr-o serie de procedee cu caracter general;
6. Tulburările de limbaj începând cu cele mai simple, produc efecte negative asupra personalității și comportamentului subiectului, deoarece ele sunt trăite dramatic și tensional pe fondul unei frustrări și anexietăți;
7. Tulburările de limbaj nu se transmit ereditar, în timp ce unele structuri anatomice care facilitează producerea acestora se pot regăsi la descendenți;
8. Tulburările de vorbire, până la vârsta 3 – 3 ani jumătate, nu au semnificație logopedică sau defectologică, ci una fiziologică, atunci când sunt produse ca urmare a nematurizării aparatului fonoarticular sau a sistemelor cerebrale implicate în vorbire;
9. Tulburările de limbaj prezintă o incidență mai mare și o simptomatologie mai gravă la sexul masculuin, comparativ cu cel feminin;
10. Terapia tulburărilor de limbaj se bazează pe o metodologie corectiv-recuperativă, ce se realizează în relație cu dezvoltarea și stimularea întregii activități psihivce a subiectului și armonizarea comportamentelor la condițiile mediului înconjurător.
În prezent, sfera logopediei se extinde asupra tuturor tulburărilor de limbaj, inclusiv asupra celor de voce, ca și asupra studiului comunicării în cadrul relațiilor interumane pentru dezvoltarea personalității și comportamentelor adaptabile.
Logopedia are un caracter aplicativ: de prevenire și înlăturare a tulburărilor de limbaj, în vederea dezvoltării psihice generale a persoanei, de a stabili sau restabili o relațiile cu semenii săi, de a facilita inserția în comunitate, de a se forma și dezvolta pe măsura disponibilității sale. Activitatea logopedică este centrată în special, asupra copiilor, nu numai din cauza frecvenței mai mari a handicapului de limbaj, dar și pentru faptul că la aceștia vorbirea este în continuă structurare și dezvoltare, iar dereglările apărute au tendința, ca odată cu trecerea timpului, să se consolideze și agraveze sub forma unor deprinderi deficitare, ceea ce necesită un efort mai mare pentru corectarea lor.
Logopedia are în primul rând un scop educativ; ea contribuie la formarea omului, îl ajută pe copil să depășească dificultățile școlare și de adaptare. Vârstele preșcolare și scolară mică sunt cele mai favorabile pentru o acțiune logopedică eficace.
Pe baza semnificațiilor teoretice și practice, obiectivele logopediei se pot grupa astfel:
- Studierea și asigurarea unui climat favorabil dezvoltării și stimulării comunicării;
- Prevenirea cauzelor care pot determina un handicap de limbaj;
- Studierea simptomatologiei handicapurilor de limbaj și a metodelor și procedeelor corectării lor;
- Cunoașterea și prevenirea efectelor negative de limbaj asupra comportamentului și personalității logopatului;
- Elaborarea unei metodologii de diagnoză și prognoză diferențiată în logopedie;
- Popularziarea științei logopedice și pregătirea familiei și a școlii pentru a manifesta înțelegere și sprijin față de logopat;
- Formarea unor specialiști lopozi cu o pregătire psiho-pedagogică, teoretică și practic-aplicativă, care să stăpânească terapia handicapurilor de limbaj;
- Studierea și cunoașterea diferitelor aspecte ale deficiențelor senzoriale și mintale, ce influențează constituirea structurilor limbajului;
- Optimizarea activității logopedice, atât pentru terapia handicapurilor de limbaj, cât și pentru evitarea eșecurilor școlare și comportamentale;
- Depistarea populației cu deficiențe de limbaj, începând cu vârsta preșcolară și organizarea activității pentru prevenirea și recuperarea handicapurilor de limbaj.